Inima curata

Distribuie:

11,00 lei

99 in stock

  • Livrare GRATUITĂ la comenzi peste 500Lei
  • Livrare RAPIDĂ
SKU: 9789738090835 Category:

 

 

G.H. Lang a fost prin excelenţă un om al credinţei. Niciodată nu a apelat la ajutor omenesc pentru cele necesare traiului, ci numai la Dumnezeu. Credinţa lui a crescut prin exersare. El a spus: „Rugăciunea este o lucrare, şi nu doar un ajutor în lucrare; este o formă de lucrare, şi nu doar ceva adăugat, pur şi simplu, la eforturile noastre, din respect faţă de Cel Preaînalt; ea nu este o cerere ca El să ne binecuvânteze făcând să prospere lucrarea noastră. Când un om drept se roagă, el lucrează. Căci rugăciunea în duhul este un mijloc prin care Duhul lui Dumnezeu realizează, prin credincios, voia Lui – ea este, cu adevărat, o arătare a puterii Lui”.

Lang a fost şi un cercetător foarte scrupulos al Sfântei Scripturi şi un gânditor independent. El nu accepta interpretările tradiţionale dacă nu se convingea personal că acestea erau corecte. De asemenea, a fost un vestitor activ al Evangheliei, şi a călătorit mult, din deşerturile arabe pâna în stepele Rusiei. În cariera lui misionară, a ajuns să predice aproape în întreaga lume.

Odată Lang a spus: „Nimeni nu ar trebui să scrie vreo carte până la vârsta de 40 de ani. E nevoie de a demonstra teoriile în practică, înainte de a le publica”. Cele mai multe dintre cărtile lui Lang au fost publicate după ce el a împlinit vârsta de 50 de ani.

 

 

 

 


Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Inima curata”

Your email address will not be published. Required fields are marked *