Cararea rugaciunii

Domnul i-a învăţat pe oameni să se roage lui Dumnezeu ca Tată. Acesta este faptul central al învăţăturii Lui. „Când vă rugaţi să spuneţi: ‘Tatăl nostru care eşti în ceruri’.” El mustră orice paradă şi orice prefăcătorie în rugăciune. Trebuie să fie în locul tainic, iar uşa trebuie să fie închisă. În locul tainic trebuie să fie simplitate şi sinceritate. Ipocrizia nu poate exista acolo unde mulţimea vorbelor şi exprimarea impresionantă sunt interzise. Taţii şi copiii nu-şi fac discursuri unul altuia. Dumnezeu nu este departe. Este aproape. Nu are nevoie să fie informat, căci Isus a spus: „căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi”. El nu trebuie să fie nici convins; căci dacă „voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!” Nimic nu poate fi mai simplu, mai natural, mai sigur. „Cereţi şi vi se va da”, „căci ori şi cine cere, capătă.”